Flexibilitate pentru a-ți explora pasiunile

Propulsează-ți potențialul
La Cummins, oferim fiecăruia posibilitatea de a-și dezvolta cariera prin muncă utilă, îndrumare, dezvoltare, posibilități de a contribui esențial și de a avea un impact asupra lumii. La nivelul întregii companii, vei găsi ingineri, dezvoltatori și tehnicieni care inovează, proiectează, testează și construiesc. Vei găsi, de asemenea, contabili, experți în marketing, precum și specialiști în producție, calitate și lanțuri de aprovizionare care lucrează cu tehnologii la fel de inovatoare și avansate.
Suntem, într-adevăr, o companie globală în care îți poți găsi locul și în care poți aduce contribuții importante. De la stagiatură la funcții superioare de conducere, atragem, angajăm și îi recompensăm pe cei mai buni și cei mai inteligenți din lume și ne bazăm pe ei pentru a aduce idei și perspective noi.

TE AȘTEAPTĂ O LUME A DESCOPERIRILOR
Indiferent dacă este vorba de un stagiu în India, de cooperare în Connecticut, de un stagiu de vară în Marea Britanie sau de prima ta zi de muncă, să faci parte din compania Cummins în orice calitate înseamnă să lucrezi, să înveți și să faci schimb de idei cu unele dintre cele mai bune și mai strălucite minți. Programele noastre pentru studenți îți oferă posibilitatea să evoluezi continuu, să contribui, să descoperi și să înveți - totul în timp ce faci o muncă utilă cu impact asupra activității noastre și care contribuie la propulsarea lumii.
La Cummins, vei avea șansa de a încerca lucruri noi - fie la un proiect nou sau lucrând alături de alții. Managerul te va încuraja să-ți asumi răspunderea pentru propriul viitor. Și vei lucra cu mentori experimentați care îți apreciază entuziasmul, creativitatea și ambițiile. Acesta este un moment extraordinar, în care ai întreaga carieră înainte. Vrei să alegi o companie inovatoare și orientată spre progres care dezvoltă competențe și experiența de care ai nevoie pentru a reuși și excela - atât în prezent, cât și în viitor. Toate acestea și multe altele le vei găsi la Cummins.

PROGRAMUL DE STAGIATURĂ
Programul Cummins de stagiatură oferă studenților din colegii și universități o ocazie semnificativă de a realiza proiecte reale într-un mediu profesionist. Aici, vei lucra îndeaproape cu managerul angajator pentru a finaliza o activitate prestabilită și a-ți prezenta rezultatele echipei la finalul analizei. Pe parcursul perioadei de stagiatură, vei fi provocat să aplici cele mai bune cunoștințe ale tale și să-ți demonstrezi punctele forte pentru a realiza strategia noastră comercială împreună cu colegii.

PROGRAMUL CO-OP
SUA, CANADA, ORIENTUL MIJLOCIU ȘI AMERICA DE SUD
Programul Cummins Co-Op pentru studenții din universități și colegii este o oportunitate de a-ți îmbunătăți setul de aptitudini printr-o combinație de cursuri cu prezență și angajare cu normă întreagă. Vei îmbina cunoștințele teoretice cu aplicațiile practice prin activități continue în cadrul unor proiecte reale. Pe măsură ce cunoștințele tale vor depăși limitele unui program tradițional de stagiatură, te vei bucura de experiențe prin rotație care te vor ajuta să definești clar direcția carierei.

PLASAMENT PE 12 LUNI
REGATUL UNIT ȘI EUROPA
Programul de plasament industrial pe o perioadă de 12 luni destinat studenților are o vechime de mai bine de 20 de ani și este prezentat frecvent în ghidul „Rate My Placement Top Employer”. Alegerea companiei Cummins îți va deschide o mulțime de oportunități. Cu posturi disponibile în cadrul tuturor domeniilor funcționale, oferim o gamă largă de cursuri de instruire în aptitudini care sunt atât tehnice, cât și transferabile. Timp de un an, împreună cu un mentor, vei avea responsabilități reale, precum și ocazia de a-ți derula propriile proiecte în cadrul domeniului tău funcțional.

Programul RePower
Programul RePower
PROGRAMUL CUMMINS REPOWER DE REÎNTOARCERE ÎN CÂMPUL MUNCII
În calitate de specialist cu experiență, care și-a luat o pauză din câmpul muncii, aceasta este ocazia de a-ți reangaja aptitudinile și de a-ți repropulsa cariera. Cosponsorizat de Societatea Femeilor Inginer (SWE) + Inițiativa iRelaunch STEM Re-entry Task Force, programul va oferi participanților ocazia de a-și folosi cunoștințele de specialitate, interesele și abilitățile pe măsură ce participă la evenimente de formare, coaching și de dezvoltare de rețele profesionale. La finalizarea programului, participanții pot beneficia de oportunități de angajare cu normă întreagă.
Citiți mai multe informații cu privire la criteriul programului nostru pentru S.U.A și M.B prin descărcarea broșurilor de mai jos.
O TEHNOLOGIE EXTRAORDINARĂ NECESITĂ TEHNICIENI EXTRAORDINARI
Ucenicii Cummins au ocazia extraordinară de a lucra împreună și de a învăța de la tehnicieni excelenți din domeniu, dar și de a primi o educație în același timp. Cu oportunități ce variază de la motoare grele diesel la generatoare electrice și alte aspecte tehnice, cu siguranță vei beneficia de o educație practică, susținută de tehnologii de vârf.
Detaliile programului de instruire variază în funcție de regiune și locație. Află mai multe despre programele din:

PROGRAM TEHNICIAN DE SERVICE
Vei învăța și vei ajuta la efectuarea operațiunilor de service, mentenanță, depanare și diagnoză a motoarelor noastre, venind în sprijinul clienților noștri. Acest program de ucenicie se concentrează pe dezvoltarea abilităților analitice, personale și tehnice. În fiecare an al programului, vei beneficia de cursuri de instruire atât la locul de muncă, cât și online (până la 300 de ore pe an) în parteneriat cu școli acreditate regionale și/sau tehnice.

PROGRAM TEHNICIAN INGINERIE
Vei învăța și vei ajuta la testarea produselor, a prototipurilor de componente și vei acorda sprijin pentru dezvoltarea tehnico-științifică a noilor tehnologii pentru platforme și motoare. Acest program de ucenicie se concentrează pe dezvoltarea abilităților inginerești, personale și tehnice.
PROPULSEAZĂ-ȚI VIITORUL
Pe lângă instruirea la locul de muncă, vei beneficia de cursuri online și pregătire practică la clasă care te vor plasa în avangarda tehnologiei. Zilnic, vei lucra cu tehnicieni experimentați pe o gamă amplă de platforme pentru motoare și echipamente.
Tehnologia noastră extraordinară are nevoie de tehnicieni extraordinari - și asta vei deveni prin intermediul programelor noastre de ucenicie.


CURS DE INSTRUIRE TEHNICIAN MOTOARE ȘI ELECTROGENERATOARE
Studenții de frunte din cadrul colegiilor tehnice aprobate sau candidații redutabili cu experiență de muncă aferentă, inclusiv pregătire militară, își pot duce abilitățile tehnice la următorul nivel în cadrul Universității Tehnice Cummins. Programele noastre de instruire sunt concepute pentru a oferi instruire riguroasă și aprofundată cu privire la multe dintre produsele oferite de Cummins și susținute de rețeaua noastră de service. În prezent, ambele programe sunt oferite cursanților în domeniul tehnologiei diesel care au urmat un program de calificare relevant în cadrul unei instituții acreditate.
Detaliile programului de instruire variază în funcție de regiune și locație.
TEHNOLOGIE AVANSATĂ, INSTRUIRE ȘI ECHIPE
La Cummins, suntem lideri atunci când vine vorba despre tehnologia motoarelor și a componentelor. Modernizările tehnologice în ceea ce privește produsele înseamnă cursuri noi de instruire, provocări noi și foarte multă varietate. Imediat ce am proiectat un nou produs de vârf pentru un tren, un generator electric, o ambarcațiune sau o foreză minieră imensă, căutăm modalități de a-l îmbunătăți.
Tehnicienii noștri de service, din teren și din ateliere, se bucură de stabilitatea oferită de faptul că lucrează pentru un lider al industriei și de flexibilitatea unui mediu de lucru divers. Ziua ta poate să includă încărcarea și testarea celor mai noi coduri ECM, reglarea ralantiului la un generator RV sau reconstruirea unui motor de 30 de litri. Fie că ești în atelier sau pe teren, vei face parte dintr-o echipă care face eforturi pentru a oferi cele mai bune servicii pentru clienți - de fiecare dată.
CUMMINS FLEXTECH
Cummins și WorkMarket s-au asociat pentru a le oferi tehnicienilor din domeniul motoarelor și generatoarelor diesel posibilitatea de a-și face propriul program de lucru și de a fi remunerați echitabil în calitate de contractanți independenți.
Ești gata să începi?


SETEAZĂ-ȚI GPS-UL PENTRU SUCCES
Colegiile și universitățile sunt un loc extraordinar în care să întâlnești candidați talentați, care caută oportunități de a-și dezvolta carierele, precum și comunitățile din care fac parte. Recrutăm absolvenți cu profil tehnic, care să vină în sprijinul strategiei noastre „angajează pentru a dezvolta”. Căutăm și candidați din alte domenii, de exemplu, finanțe, resurse umane, administrarea afacerilor și marketing. Aici, parcursul tău profesional poate fi practic nelimitat, explorând o gamă largă de oportunități care continuă să evolueze pe măsură ce activitatea noastră se extinde la nivel global.
În fiecare zi, ne străduim să oferim un loc de muncă în care oamenii pot să-și construiască o carieră, un mediu care nu reprezintă doar o oprire în traiectoria profesională. Debutul profesional pe piața locală îți va oferi posibilitatea să dobândești o experiență extraordinară, care îți consolidează dezvoltarea personală și profesională. Pe măsură ce abilitățile tale profesionale evoluează, te poți muta în alte unități, poți accepta sarcini speciale, poți ocupa funcții de conducere și poți descoperi opțiuni uimitoare de carieră în întreaga lume. La Cummins, oportunitate globală înseamnă că ne vei găsi aproape oriunde.
EXPERIENȚA DE NOU ANGAJAT
GĂSEȘTE-ȚI LOCUL LA CUMMINS
Din prima zi în cadrul Cummins, ne concentrăm să-ți înțelegem talentele, abilitățile actuale și obiectivele de viitor - și să creăm un plan pentru ca tu să ți le îndeplinești. Călătoria începe cu planificarea dezvoltării și cu implicarea în experiențe diverse, prin care îți vei depăși limitele. Vei primi feedback din partea echipei în legătură cu aspirațiile tale viitoare și un plan de provocări care să-ți extindă orizonturile.
Lucrăm, de asemenea, cu convingerea că poți solicita ajutor de la orice coleg. Acest lucru înseamnă că vei lucra cu inovatori talentați care nu doar că sunt primii în domeniul lor - sunt abordabili, prietenoși și bucuroși să-și aloce timp pentru face mentorat, pentru a învăța și transmite din experiența lor.

OPORTUNITĂȚI EXTRAORDINARE ÎN ÎNTREAGA LUME
La Cummins, facem cele mai bune motoare diesel din lume - punct. Pentru a păstra calitatea noastră unică și inovația, îi angajăm pe cei mai buni și cei mai inteligenți din lume. Și întodeauna căutăm idei și opinii noi din partea unor grupuri diverse de tinere talente. Acest lucru face parte din angajamentul nostru de a construi parteneriate cu oamenii noștri, cu clienții noștri, cu mediul nostru și cu comunitățile noastre. Oferim oportunități interesante inclusiv în următoarele domenii (printre altele):

TEHNOLOGII
EMERGENTE
CONTRIBUIE LA CONSTRUIREA VIITORULUI PROPULSIEI
În cazul Cummins, inovația face parte din ADN-ul nostru. Suntem lideri în domeniu prin depășirea permanentă a limitelor și prin atenția constantă acordată inovațiilor tehnologice. De la motoare diesel ecologice la motoare pe gaz natural cu zero emisii, la tehnologii pentru sisteme de propulsie electrică, hibridă și pe combustibili alternativi, lumea se bazează pe Cummins și angajații noștri pentru eficiență maximă, performanță și ingeniozitate.
PROPULSĂM O LUME MEREU ÎN MIȘCARE
Nimeni nu are mai multă experiență decât noi în ceea ce privește transformarea energiei în propulsie, conturarea marilor idei în soluții reale sau transformarea ambițiilor în triumfuri. De peste 100 de ani, tehnologia Cummins propulsează succesul în toată lumea, fără oprire.
NEW POWER
SIMTE ENERGIA
Segmentul New Power este important pentru viitorul nostru, deoarece ne plasează într-o poziție de lider mondial în ceea ce privește sistemele de propulsie electrică și cu celule de combustibil cu hidrogen. Segmentul New Power, care include portofoliile Cummins de sisteme de propulsie electrică și cu hidrogen, reprezintă investiția companiei Cummins în tehnologiile viitorului.
Segmentul New Power s-a dezvoltat rapid - în ultimii cinci ani, am dezvoltat și am dobândit capacități semnificative în ceea ce privește sistemele electrice de propulsie, proiectarea și asamblarea bateriilor, managementul bateriilor, celulele de combustibil și generarea de hidrogen.
Astăzi, avem nevoie de inovatori, de experți și de cei gata să învețe în cadrul spectrului de domenii tehnice. Posturi disponibile se găsesc în Columbus, Indiana (SUA), Talent, Oregon (SUA), Milton Keynes (Anglia), Beijing și Wuhan, China.
ELECTRIFICAREA
Următoarea revoluție în tehnologia motoarelor

ACCELERATORUL DIGITAL ȘI
ANALIZA AVANSATĂ
CARIERA TA ACCELERATĂ
Acceleratorul Digital funcționează ca un startup tehnic Cummins cu acces strategic la resurse și talente din topul Fortune 150. Direcționând inovația noilor experiențe către clienți, Acceleratorul Digital transformă, în mod temerar, compania Cummins într-o companie tehnologică modernă și agilă. Prin conceperea, construirea și lansarea de soluții digitale care inspiră, acest hub unic de viziune și creativitate profită de arhitectura deschisă, conectivitate, volume mari de date, analiză avansată, internetul lucrurilor, edge computing și de multe altele pentru a propulsa compania în călătoria sa către tehnologii inteligente.

TRANSFORMĂ SPERANȚELE ÎN REALITATE
Departamentul Analiză Avansată din cadrul Cummins folosește cele mai noi metodologii și tehnologii din statistică, învățare automatizată și inteligență artificială pentru a aborda provocări și oportunități majore pentru compania Cummins și clienții noștri. Ne ajutăm clienții să beneficieze de perioade mai lungi de funcționare a echipamentelor și să-și reducă costul de exploatare, optimizând operațiuni interne ale companiei, precum ingineria și fabricarea. În fiecare zi, algoritmii și modelele noastre de analiză avansată devin o parte esențială a produselor fizice și digitale Cummins.

DEMARAREA VIITORULUI TRANSPORTULUI ÎN INTERIORUL CAMPUSULUI
Leaper X este un experiment colaborativ, care cuprinde o aplicație mobilă pe bază de web furnizată de Cummins și o flotă mică de vehicule și autobuze folosite în campusul Universității Purdue din Indiana. Cu ajutorul aplicației, persoanele își pot selecta singure cum, când și unde pot folosi serviciile de transport în interiorul campusului Purdue.

MINȚI STRĂLUCITE. CARIERE STRĂLUCITOARE
Echipa din cadrul Acceleratorului Digital și cea de Analiză Avansată caută talente de top în domeniul digital cu creativitate, cunoștințe tehnice și mentalitate strategică. Ești gata să dai curs pasiunii de a crea noi produse digitale și de a face parte din echipa care va transforma viitorul companiei Cummins? Indiferent dacă ești un vizionar, un guru al software-ului, sau un expert în comercializare, o funcție în cadrul Cummins Digital Technologies înseamnă mult mai mult decât o carieră obișnuită în IT. Dacă vrei să faci parte din următoarea eră digitală, care va pune în mișcare lumea, caută acum posturile noastre vacante.

„Cummins înregistrează cele mai bune performanțe atunci când industria trece prin schimbări. Compania și-a lăsat amprenta prin adoptarea acestor schimbări și transformarea lor în oportunități de a inova tehnologiile potrivite care contează pe piață și pentru clienții noștri. Perturbările aduc inovație. Cummins nu mai este doar o companie de motoare, ci o companie producătoare de diverse sisteme de propulsie care furnizează clienților noștri soluția potrivită de propulsie la momentul oportun.”
JENNIFER RUMSEY
Președinte și director de operațiuni